Litiaza renala

Vezi galerie foto

Litiaza renala (calculii renali sau nefrolitiaza) reprezinta bucati de minerale care sunt localizate la nivelul rinichiului. Acestea pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara, numiti uretere si cel care face legatura vezicii urinare cu exteriorul uretra).

Drumul calculilor (denumiti popular pietre la rinichi) poate fi asimptomatic sau poate produce o durere intensa sau alte simptome (asa numita colica renala). In mod normal, litiaza renala nu produce leziuni cronice (pe termen lung) ale tractului urinar. Aproximativ jumatate din cei cu cel putin un calcul renal vor dezvolta noi calculi in urmatorii 5 ani daca nu este urmat nici un tratament.

Calculii renali se formeaza atunci cand balanta intre apa, sarurile, mineralele si alte substante din urina se modifica. Modul in care aceasta balanta este modificata determina tipul de calcul care se formeaza. Cei mai multi calculi renali sunt formati din calciu si apar atunci cand nivelul acestuia in urina se modifica. Factorii care determina modificarea balantei urinare sunt:

-lipsa unui aport suficient de lichide (deshidratare): in aceasta situatie, sarurile, mineralele si alte substante din urina precipita si formeaza calculul; aceasta este cea mai frecventa cauza de litiaza renala
-afectiuni medicale: exista multe boli ce pot afecta balanta normala ducand astfel la formarea de calculi; persoanele care au o boala inflamatorie intestinala sau care au suferit interventii chirurgicale la nivelul intestinului, nu absorb normal grasimile de la acest nivel; aceste modificari interfera cu modul in care este metabolizat calciul si alte minerale ducand la aparitia litiazei renale
-alimentele bogate in oxalati: persoanele care consuma mancaruri bogate in oxalati, cum sunt legumele verzi si ciocolata, sunt predispuse la formarea de calculi; aceasta poate fi o problema mai mare daca alimentatia este in acelasi timp si saraca in calciu.

Litiaza renala poate fi o boala mostenita, care apare de-a lungul mai multor generatii ale aceleiasi familii. In cazuri rare, pot apare calculi renali datorita productiei crescute de hormoni de catre glandele paratiroide, ceea ce are ca urmare cresterea calciului in sange si formarea de calculi renali.

Calculii renali pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminati din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara, numiti uretere si tubul care face legatura vezicii urinare cu exteriorul – uretra).

Mobilizarea lor de la nivel renal poate produce:

-nici un simptom, in cazul in care calculul este suficient de mic
-durere constanta cu debut brusc; calculii pot produce dureri intense la nivelul zonei lombare (portiunea inferioara a spatelui), in partile laterale ale trunchiului (in flancuri), la nivelul abdomenului, pelvisului sau organelor genitale; persoanele care au avut astfel de dureri le descriu de obicei ca fiind cea mai groaznica durere pe care au avut-o
-senzatie de greata si voma
-aparitia sangelui in urina (hematurie); aceasta se poate asocia cu calculii care raman la nivelul rinichiului sau cei care se mobilizeaza la nivelul tractului urinar
-urinari frecvente si dureroase, care apar frecvent cand calculul este in ureter sau dupa ce a parasit vezica urinara si se gaseste in uretra; urinarile frecvente pot apare si in infectii ale tractului urinar
-febra
-inapetenta (pierderea apetitului alimentar)
-diaree sau constipatie
-transpiratii abundente (diaforeza)
-oboseala.

Afectiunile care au simptome similare sunt apendicita, hernia, sarcina ectopica (sarcina care se dezvolta in afara uterului) si prostatita

La inceput, calculii renali apar ca niste bucati mici de minerale aflate la nivelul rinichiului. Cand urina paraseste rinichiul poate angrena sau nu aceste conglomerate de minerale. Daca aceste conglomerate raman in rinichi mai mult timp, se unesc intre ele si formeaza un calcul de dimensiuni mai mari. Majoritatea calculilor parasesc rinichiul si traverseaza intreg tractul urinar atunci cand au dimensiuni suficient de mici, care sa permita eliminarea usoara din organism. In aceasta faza, nu este necesar nici un tratament. Pe de alta parte, "pietrele" de dimensiuni mai mari se pot bloca la nivelul ureterului. Ca urmare, pot apare simptome ca durerea. Ei pot impiedica scurgerea urinei de la nivelul rinichiului la vezica urinara prin ureter. De obicei, durerea se accentueaza intr-un interval de 15-60 minute ajungand sa fie constanta si de intensitate foarte mare. Durerea scade in intensitate cand calculul este mobilizat si nu mai blocheaza ureterul. Durerea dispare atunci cand calculul este eliminat in vezica urinara. In majoritatea cazurilor, calculii de dimensiuni mari necesita tratament de specialitate. Cu cat calculul este mai mic, cu atat sansele sa fie eliminat din organism fara a necesita tratament sunt mai mari. Aproximativ 90% din calculii mai mici de 5 mm si aproximativ jumatate din cei peste 5 mm sunt eliminati de la sine. Tratamentul la domiciliu este necesar pentru 10-20% din acestia. In medie, un calcul traverseaza tractul urinar in 1-3 saptamani, iar doua treimi din cei care se elimina de la sine, traverseaza tractul in 4 saptamani de la debutul simptomatologiei.

Aproximativ jumatate din cei cu cel putin un calcul renal vor dezvolta noi calculi in urmatorii 5 ani daca nu este urmat nici un tratament. Atunci cand se formeaza calculi renali de mai multe ori in decurs de cativa ani, intervalul de timp intre formarea lor tinde sa fie din ce in ce mai redus. Nu se poate sti cine va avea un numar mai mare de calculi sau deloc.

Complicatiile litiazei renale pot fi:

-cresterea riscului pentru infectiile tractului urinar sau agravarea unei infectii preexistente
-leziuni renale care pot conduce la insuficienta renala acuta daca calculul impiedica eliminarea urinii din rinichi; pentru majoritatea persoanelor ai caror rinichi sunt sanatosi, calculii nu produc leziuni semnificative, decat atunci cand acestia blocheaza complet caile urinare pentru cel putin 4 saptamani.

Litiaza renala este o problema mult mai grava pentru pacientii cu un singur rinichi, persoanele care au deficiente ale sistemului imunitar sau au suferit un transplant renal.

Cand calculii renali se dezvolta in timpul sarcinii, medicul obstetrician si urologul trebuie sa decida daca este necesar tratamentul si cand trebuie initiat. Tipul tratamentului depinde de trimestrul de sarcina.

Litiaza renala nu este obisnuita la copii. Atunci cand totusi survine, se petrece intre varstele de 8 si 10 ani. Copiii care au litiaza renala pot asocia o infectie a tractului urinar. Majoritatea copiilor cu litiaza renala au si alte afectiuni, cum sunt anomaliile de dezvoltare ale tractului urinar, boli metabolice sau afectiuni genetice ca fibroza chistica.

Exista mai multi factori care cresc riscul de a dezvolta calculi renali. Unii dintre ei pot fi controlati, iar altii nu.

Consultul medical de specialitate se impune cand apar simptomele specifice litiazei renale. Acestea pot fi:

-durere constanta, severa in flancuri, abdomen, pelvis sau organe genitale
-hematuria (sange in urina)
-semne de infectie a tractului urinar.
Interventia medicului este necesara si atunci cand exista stabilit un diagnostic de litiaza renala si apar alte probleme ca:
-senzatia de greata si varsaturi severe
-febra si frison
-durere puternica in flancuri, mai pronuntata in zona rinichilor.

Medicul de familie stabileste daca este nevoie de un examen medical de specialitate atunci cand:

-diagnosticul de litiaza renala a fost stabilit, dar pacientul are nevoie de medicatie antialgica (impotriva durerilor) mai puternica
-atunci cand considera necesara examinarea compozitiei calculului; daca a fost eliminat un calcul, chiar daca durerea nu a existat sau a fost de intensitate foarte mica, piatra trebuie recuperata si medicul de familie trebuie intrebat daca trebuie examinata.

Daca pacientul se simte bine dupa o colica renala, tratamentul nu este necesar. Daca simptomatologia se agraveaza, medicul impreuna cu pacientul vor decide ce este de facut.

Se poate elimina un calcul renal fara tratament medical daca:

-durerea poate fi controlata cu medicamente
-nu exista semne de infectie cum este febra si frisonul
-se consuma mari cantitati de lichide
-nu exista senzatia de greata sau voma.

Daca este necesar tratament imediat din cauza durerii ce apare in litiaza renala, pacientul se poate adresa unui serviciu de urgenta. Medicii specialisti care pot diagnostica si trata litiaza renala in afara situatiilor de urgenta sunt:
-medicul de familie
-medicul de medicina interna
-medicul urolog.

De multe ori, litiaza renala este diagnosticata pentru prima data, atunci cand pacientul se adreseaza medicului din cauza aparitiei unor dureri de intensitate mare. Medicul curant, fie cel de medicina de urgenta, fie medicul de familie poate pune cateva intrebari si poate face un scurt examen obiectiv inainte de a sugera tratamentul. Dupa eliminarea unui calcul renal poate fi necesar un alt examen obiectiv, pentru ca medicul sa poata stabili daca exista riscul de recurenta al litiazei renale.

Investigatii diagnostice pentru litiaza renala Medicul specialist poate cere o serie de teste care sa il ajute in diagnosticul litiazei renale sau sa determine localizarea calculului si care sa aduca informatii in legatura cu faptul ca acestea pot produce leziuni ale tractului urinar.

Astfel de teste sunt:
-tomografia computerizata (CT) fara contrast, in spirala, este examinarea de electie pentru litiaza renala; reprezinta o scanare CT a uretrei si rinichilor in care scanerul descrie o miscare circulara in timp ce pacientul trece prin dispozitivul folosit; acest test dureaza jumatate din timpul cat dureaza o scanare CT standard, ofera imagini mai clare ale rinichilor si altor organe si le poate vizualiza din diferite unghiuri de incidenta
-pielografia intravenoasa (IVP) este o examinare radiologica care poate arata marimea, forma si pozitia tractului urinar, incluzand rinichii si ureterele; in timpul IVP, un colorant numit substanta de contrast, este injectat intravenos in brat, dupa care se fac o serie de radiografii la intervale regulate; inainte de aparitia CT-ului fara contrast in spirala, aceasta examinare era de electie
-daca nu se poate stabili un diagnostic prin IVP se poate face o pielograma retrograda; de data aceasta substanta de contrast nu este injectata in brat, ci ajunge in tractul urinar prin tubii ce elimina urina la exterior (uretra)
-urocultura si sumarul de urina: urocultura determina daca exista o infectie a tractului urinar, iar sumarul masoara mai multi parametri diferiti, printre care si aciditatea (pH-ul) si daca urina contine cristale
-radiografia abdominala ofera o imagine a rinichilor, a ureterelor si a vezicii urinare; se pot identifica calculii renali sau alte surse ale durerii; acest test se poate efectua si la cateva saptamani dupa eliminarea unui calcul, pentru a vedea daca intreaga piatra a fost eliminata sau daca s-au produs leziuni ale tractului urinar
-ecografia renala foloseste ultrasunete care se reflecta pentru a oferi o imagine a rinichiului; este examinarea de preferat la femeile insarcinate.

Examinari care stabilesc compozitia calculilor

Determinarea tipului de calculi este de folos in deciziile terapeutice, precum si in stabilirea masurilor ce trebuie luate pentru a preveni recurenta litiazei. Testele care fac posibil acest lucru sunt:
-istoricul bolii si examenul obiectiv, orientate spre descoperirea factorilor de risc pentru litiaza renala: includ intrebari legate de dieta si stilul de viata
-analiza calculului: pacientul este rugat sa pastreze calculul dupa eliminare, filtrand urina folosind o sita cu ochiuri mici sau un tifon
-analize biochimice care masoara functia renala, nivelurile serice de calciu, acid uric, fosfor, electroliti si alte substante, ce pot contribui la aparitia litiazei renale; acestea pot sugera existenta riscului de recurenta a calculilor
-colectarea urinii pe 24 de ore pentru a masura volumul, pH-ul, calciul, oxalatii, acidul uric si alte substante ce pot contribui la formarea calculilor.

Aceste teste nu sunt obligatorii, insa unii medici le fac de rutina, iar altii cer aceste examinari doar daca sunt convinsi ca exista riscul de recurenta. Medicul poate indica aceste examinari daca pacientul a eliminat mai mult de un calcul si daca are un istoric familial de litiaza renala. Femeile la varsta procreatiei, pot face un test de sarcina inainte, pentru a elimina o sarcina ca si cauza a simptomatologiei si pentru a sti daca examinarile radiologice sunt sigure.

De multe ori litiaza renala este diagnosticata pentru prima data, atunci cand pacientul se adreseaza medicului din cauza aparitiei unor dureri de intensitate mare. Medicul ii poate indica pacientului sa elimine intai piatra si sa urmeze tratament antialgic sau poate indica o procedura de indepartare a calculului. Medicul poate prescrie un tratament inainte de a sti dimensiunile calculului. Majoritatea calculilor de dimensiuni mici (mai mici de 5 mm) sunt eliminati fara a fi nevoie de alt tratament, in afara de ingestia de lichide si medicamentele care calmeaza durerea. Cu cat calculul este mai mic, cu atat sansele sa fie eliminat din organism fara a necesita tratament sunt mai mari. Aproximativ 90% din calculii mai mici de 5 mm si aproximativ jumatate din cei peste 5 mm sunt eliminati de la sine. Tratamentul la domiciliu este necesar pentru 10-20% din acestia. In medie, un calcul traverseaza tractul urinar in 1-3 saptamani, iar doua treimi din cei care se elimina de la sine, traverseaza tractul in 4 saptamani de la debutul simptomatologiei. Nu toti calculii renali sunt diagnosticati ca urmare a aparitiei simptomatologiei. Calculul poate sa nu provoace durere si medicul il poate depista doar in timpul unui consult de rutina sau a unei examinari pentru o patologie asociata. Tratamentul in acest caz este identic cu cel pentru litiaza simptomatica, asa cum este prezentat mai jos.

Daca medicul considera ca piatra poate fi eliminata de la sine si durerea cauzata de aceasta este suportabila pentru pacient, poate recomanda tratament la domiciliu, care include:
-folosirea medicatiei antialgice: antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS) pot reduce durerea; la nevoie, medicul poate prescrie medicamente mai puternice
-consumul crescut de lichide: se recomanda un consum de lichide peste cel normal, de 8-10 pahare pe zi, si anume 2 pahare de apa la un interval de 2 ore; medicul trebuie consultat cu privire la consumul crescut de lichide daca pacientul prezinta boli renale, cardiace sau hepatice, care au ca indicatie restrictia de lichide
-este bine sa se evite consumul de sucuri acidulate sau sucuri de fructe, cum este sucul de grapefruit; mancarea bogata in oxalati (legumele verzi, nuci si ciocolata) este bine de evitat.
Atunci cand durerea este prea mare pentru a fi suportata, de regula calculul blocheaza tractul urinar sau exista o infectie concomitenta, ceea ce-l va determina pe medic sa indice unul din urmatoarele tratamente:
-litotripsia cu unde de soc extracorporeala (ESWL): aceasta metoda foloseste ultrasunete care traverseaza cu usurinta corpul, dar care sunt suficient de puternice incat sa sparga calculul renal; este metoda cea mai folosita ca tratament medical al litiazei renale
-nefro-litotripsia sau nefro-litotomia percutana: chirurgul plaseaza un tub telescopic in rinichi, prin intermediul unei incizii mici la nivelul lojei renale si prin intermediul acestuia extrage calculul (litotomie) sau il sparge si apoi extrage fragmentele (litotripsie sau litotritie); aceasta procedura se poate utiliza daca ESWL esueaza sau calculul are dimensiuni mari
-ureteroscopia: chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subtire (ureteroscop) pana la nivelul calculului, pe care il va extrage sau il va sparge, si apoi il va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale; uneori este necesar un tub mic, gol pe dinauntru (stent ureteral) care se plaseaza in ureter pentru a-l tine deschis si a facilita curgerea urinei impreuna cu eventualele fragmente de calcul; aceasta metoda se foloseste mai ales in cazul calculilor care au alunecat din rinichi in ureter
-operatia chirurgicala clasica in care chirurgul face o incizie lateral de stomac, pentru a ajunge la rinichi si a extrage calculul; metoda este rar folosita in acest moment.

Daca litiaza renala este prezenta, este foarte posibil ca ea sa reapara dupa rezolvarea episodului initial. Aproape jumatate din cei diagnosticati cu litiaza, vor dezvolta mai multi calculi in 5 ani de la diagnosticul initial daca nu sunt luate masuri preventive, cum ar fi ingestia crescuta de lichide si ajustari ale dietei. Daca sunt prezenti factori de risc asociati, cum ar fi istoricul familial de litiaza renala, medicul poate prescrie medicamente car impiedica formarea calculilor.

Un studiu recent a dovedit ca folosirea unor medicamente, cum ar fi Nifedipina sau Prednisonul in timpul eliminarii calculilor, creste posibilitatea eliminarii mai multor calculi si scade numarul zilelor necesare de concediu, internarilor in spital si interventiilor chirurgicale, in comparatie cu consumul de lichide si medicatia antialgica. Medicul poate cere pacientului sa adune urina pe 24 de ore dupa ce a fost eliminat un calcul, pentru ca aceasta sa fie testata pentru determinarea tipului de calcul si cauza formarii acestuia. Cunoasterea exacta a tipului de calcul ajuta pacientul sa evite situatiile care pot determina aparitia altor pietre.
In cazuri mai rare, calculii apar datorita glandelor paratiroide, care produc cantitati crescute de hormoni, ceea ce duce la cresterea nivelului de calciu si aparitia calculilor renali cu continut crescut de calciu. Pentru prevenirea acestei situatii, medicul poate recomanda scoaterea chirurgicala a uneia dintre glande (paratiroidectomie). Tratament suplimentar pentru litiaza renala se impune daca exista simptomatologie continua si concomitent exista:
-infectii ale tractului urinar repetate
-functie renala scazuta
-rinichi unic
-afectiuni ale sistemului imunitar
-transplant renal.

Daca se elimina mai multi calculi prima data si exista asociat un istoric familial de litiaza renala, recurentele sunt foarte probabile. Pentru prevenirea recurentei se recomanda:
-consumul de lichide (intre 8-10 pahare de apa pe zi)
-consum crescut de fibre; fibrele includ tarate de ovaz si grau, fasole, paine de grau, cereale din grau, varza si morcovi
-consumul mai scazut de carne de vita, porc si pasare
-consumul unei cantitati moderate sau crescute de alimente bogate in calciu, asa cum ar fi produsele lactate; consumul de calciu in cantitatea recomandata, dar in combinatie cu o dieta hiposodata si hipoproteica cresc riscul; sunt studii care au demonstrat ca la persoanele in varsta si la femeile tinere, consumul unor cantitati crescute de calciu scade riscul de aparitie a calculilor renali
-evitarea alimentelor bogate in oxalati, cum sunt legumele verzi, nucile si ciocolata
-mancare hiposodata (nesarata).

Consumul de lichide trebuie crescut treptat, cate un pahar pe zi, pana se atinge numarul de 8-10 pahare zilnic. Acest ritm lent permite organismului sa se adapteze la cantitatea crescuta de lichide. Atunci cand consumul de lichide este suficient, urina are o culoare galben deschis sau aproape incolora si dimpotriva galben inchis, cand lichidele sunt in cantitate scazuta. Medicul trebuie consultat cu privire la consumul crescut de lichide, daca pacientul prezinta boli renale, cardiace sau hepatice, care au ca indicatie restrictia de lichide. De asemenea, medicul poate cere mai multe investigatii inainte de a decide daca modificarea dietei reduce riscul recurentei litiazei renale.

Daca litiaza renala reapare in ciuda consumului crescut de lichide si modificari ale dietei, medicul poate prescrie medicamente care sa ajute dizolvarea calculilor sau prevenirea formarii altora noi. Medicamentele sunt prescrise si in cazul patologiei asociate, care cresc riscul formarii de noi pietre. Tipul medicatiei este in stransa legatura cu compozitia calculului

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in calciu

Aproximativ 80% din persoanele cu litiaza renala au calculi bogati in calciu. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in calciu sunt:
-tiazidele (Hidroclortiazida si Clortalidona) si citratul de potasiu: sunt folosite uzual pentru preventia formarii de calculi bogati in calciu
-ortofosfatul si Fosfatul celulozic: sunt uneori folosite; au efecte adverse mai multe decat categoria anterioara
-carbonatul de calciu sau citratul de calciu si colestiramina: se pot utiliza daca exista nivele mari de oxalat in urina.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in acid uric

Aproximativ 5% pana la 10% din calculi sunt formati din acid uric, o substanta reziduala care in mod normal este eliminata din organism prin urina. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in acid uric sunt:
-citratul de potasiu si bicarbonatul de sodiu (praf de copt): previn cresterea aciditatii urinei, ceea ce previne formarea calculilor bogati in acid uric
-allopurinolul impiedica productia de acid uric de catre organism.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in cistina
Sub 1% din calculi sunt formati dintr-o substanta chimica denumita cistina. Aceste pietre apar mai degraba in familii in care exista o perturbare metabolica care face ca nivelele de cistina din urina sa fie crescute (cistinurie). Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in cistina sunt:
-penicilamina, tiopronina si captoprilul: ajuta la dizolvarea cistinei in urina si implicit scade formarea de calculi
-citratul de potasiu previne acidifierea crescuta a urinei, care scade riscul formarii calculilor.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in struvita
Acestia reprezinta aproximativ 10%-15% dintre calculii renali. Sunt denumiti si calculi de infectie, daca se formeaza peste infectii renale sau urinare. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in struvita sunt:
-inhibitori de ureaza: sunt rareori folositi, datorita efectelor secundare si doar atunci cand procedurile de indepartare a pietrelor nu pot fi folosite sau nu dau rezultate.

Tratamentul ambulatoriu este adesea singurul tratament necesar pentru a elimina calculul. Acesta include consumul crescut de lichide, medicatie antialgica si uneori filtrarea si colectarea urinei pentru a determina tipul de calcul

Consumul crescut de lichide

Se recomanda un consum de lichide peste cel normal, de 8-10 pahare pe zi, si anume:
-2 pahare de apa la un interval de 2 ore; medicul trebuie consultat cu privire la consumul crescut de lichide, daca pacientul prezinta boli renale, cardiace sau hepatice care au ca indicatie restrictia de lichide
-este bine sa se evite consumul de sucuri acidulate sau sucuri de fructe, cum este sucul de grapefruit
-este bine sa se evite mancarea bogata in oxalati (legumele verzi, nuci si ciocolata).

Medicatia antialgicaMedicamentele antialgice, cum sunt antiinflamatoarele nesteroidiene, pot scadea intensitatea durerii. Acestea includ Aspirina, Ibuprofenul si Ketoprofenul. Medicul poate prescrie la nevoie medicamente mai puternice.

Colectarea calculilor si a urinei

Medicul poate cere pacientului sa pastreze piatra eliminata, pentru a fi examinata si a se afla cauza formarii.
Este recomandata urinarea printr-o sita si pastrarea tuturor pietrelor, inclusiv cele care au aspect de nisip sau pietris, manevra care se face timp de 3 zile dupa ce colica renala a trecut.
Alta metoda este urinarea intr-un recipient si golirea acestuia printr-o sita pentru a retine calculul.
Pietrele trebuie lasate sa se usuce si apoi pastrate in recipiente din plastic sau sticla, pana sunt duse la medic pentru examinare. Medicul poate cere pacientului sa adune urina pe 24 de ore dupa ce a fost eliminat un calcul, pentru ca aceasta sa fie testata pentru determinarea tipului de calcul si cauza formarii acestuia. Cunoasterea exacta a tipului de calcul ajuta pacientul sa evite situatiile care pot determina aparitia altor pietre.

Tratament medicamentos

Sus

Medicamentele antialgice, cum sunt AINS pot scade intensitatea durerii. Acestea includ Aspirina, Ibuprofenul si Ketoprofenul. Medicul poate prescrie la nevoie medicamente mai puternice.

Daca litiaza renala reapare in ciuda consumului crescut de lichide si modificari ale dietei, medicul poate prescrie medicamente care sa ajute dizolvarea calculilor sau prevenirea formarii altora noi. Medicamentele sunt prescrise si in cazul patologiei asociate, care cresc riscul formarii de noi pietre. Tipul medicatiei este in stransa legatura cu compozitia calculului.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in calciu

Aproximativ 80% din persoanele cu litiaza renala au calculi bogati in calciu. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in calciu sunt:
-tiazidele (Hidroclortiazida si Clortalidona) si citratul de potasiu: sunt folosite uzual pentru preventia formarii de calculi bogati in calciu
-ortofosfatul si Fosfatul celulozic: sunt uneori folosite; au efecte adverse mai multe decat categoria anterioara
-carbonatul de calciu sau citratul de calciu si colestiramina: se pot utiliza daca exista nivele mari de oxalat in urina.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in acid uric

Aproximativ 5% pana la 10% din calculi sunt formati din acid uric, o substanta reziduala care in mod normal este eliminata din organism prin urina. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in acid uric sunt:
-citratul de potasiu si bicarbonatul de sodiu (praf de copt): previn cresterea aciditatii urinei, ceea ce previne formarea calculilor bogati in acid uric
-allopurinolul impiedica productia de acid uric de catre organism.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in cistina
Sub 1% din calculi sunt formati dintr-o substanta chimica denumita cistina. Aceste pietre apar mai degraba in familii in care exista o perturbare metabolica care face ca nivelele de cistina din urina sa fie crescute (cistinurie). Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in cistina sunt:
-penicilamina, tiopronina si captoprilul: ajuta la dizolvarea cistinei in urina si implicit scade formarea de calculi
-citratul de potasiu previne acidifierea crescuta a urinei, care scade riscul formarii calculilor.

Medicamente pentru prevenirea formarii de calculi bogati in struvita


Acestia reprezinta aproximativ 10%-15% dintre calculii renali. Sunt denumiti si calculi de infectie, daca se formeaza peste infectii renale sau urinare. Medicamentele pentru prevenirea formarii de calculi bogati in struvita sunt:
-inhibitori de ureaza: sunt rareori folositi, datorita efectelor secundare si doar atunci cand procedurile de indepartare a pietrelor nu pot fi folosite sau nu dau rezultate.

De retinut!

In cazul in care calculii sunt formati din acid uric sau cisteina, medicamentele luate impotriva formarii acestor calculi, trebuie luate pentru tot restul vietii. Calculii din struvita de dimensiuni mari, se formeaza dupa infectii renale repetate. De obicei este nevoie de antibiotice si chirurgie, pentru a vindeca infectia si a preveni aparitia de calculi noi.

Tratament chirurgical

Sus

Pacientii au nevoie in rare cazuri de interventii chirurgicale clasice pentru a trata litiaza renala. In cele mai multe cazuri, alte tratamente mai putin invazive, sunt de succes. Se apeleaza la chirurgia clasica atunci cand calculul provoaca hemoragii severe care nu pot fi controlate. Chirurgul face o incizie lateral de stomac pentru a ajunge la rinichi si a extrage calculul.

Alt tip de interventie chirurgicala este uneori folosit si anume, nefro-litotripsia sau nefro-litotomia percutana. Chirurgul plaseaza un tub telescopic in rinichi, prin intermediul unei incizii mici la nivelul lojei renale si prin intermediul acestuia extrage calculul (litotomie) sau il sparge si apoi extrage fragmentele (litotripsie sau litotritie). Aceasta procedura se poate utiliza daca ESWL esueaza sau calculul are dimensiuni mari.

In cazuri mai rare, calculii apar datorita glandelor paratiroide care produc cantitati crescute de hormoni, ceea ce duce la cresterea nivelului de calciu si aparitia calculilor renali cu continut crescut de calciu. Pentru prevenirea acestei situatii medicul poate recomanda scoaterea chirurgicala a uneia dintre glande (paratiroidectomie).

Alte tratamente

Sus

Atunci cand durerea este prea mare pentru a fi suportata, de regula calculul blocheaza tractul urinar sau exista o infectie concomitenta, ceea ce-l va determina pe medic sa indice unul din urmatoarele tratamente:
-litotripsia cu unde de soc extracorporeale (ESWL): aceasta metoda foloseste ultrasunete, care traverseaza cu usurinta corpul, dar care sunt suficient de puternice incat sa sparga calculul renal; este metoda cea mai folosita ca tratament medical al litiazei renale
-ureteroscopia: chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subtire (ureteroscop) pana la nivelul calculului, pe care il va extrage sau il va sparge, si apoi il va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale. Uneori este necesar un tub mic, gol pe dinauntru (stent ureteral) care se plaseaza in ureter pentru a-l tine deschis si a facilita curgerea urinei impreuna cu eventualele fragmente de calcul. Aceasta metoda se foloseste mai ales in cazul calculilor care au alunecat din rinichi in ureter.
Marimea calculului, localizarea acestuia in tractul urinar si starea generala de sanatate, precum si alti factori, sunt luati in considerare cand trebuie aleasa o metoda prin care sa se sparga sau sa se extraga calculul renal.